Produs nou
5 Obiect Produse
Atenție: Ultimul produs în stoc!
Disponibilitate:
BIBLIA VINE DIN INDIA.VIAŢA LUI IEZEUS CHRISTNA
traducere: Gabriel Avram
Destinatar(i) :
* Câmpuri obligatorii
sau Anulează
autor: Louis Jacolliot
Încă din vremea apostolilor au existat oameni care i-au atribuit creştinismului o origine cât se poate de orientală. Aceştia admiteau existenţa unui Zeu nerevelat, inactiv, ca şi al hinduşilor, în sânul căruia rezidă germenele materiei şi al tuturor principiilor vitale. Apoi Zeul a devenit Demiurg, adică autorul lumii actuale, revelându-se atunci prin creaţie. Partizanii unor asemenea idei negau revelaţia, recunoscând doar o tradiţie care s-a transmis neîntrerupt încă din leagănul umanităţii, păstrată de toate popoarele Extremului Orient, unde, susţineau aceştia, s-ar fi născut omul. Atunci, în viziunea lor, Iisus Christos, pe care-l priveau ca emanând de la Domnul, a venit pe pământ nu pentru a reforma, ci pentru a completa opera şi tradiţia şi pentru a-i reaminti omului credinţa simplă şi pură a vârstei primordiale.
ISBN | 978-973-116-465-6 |
ediție | papaerback |
format | 13x20 cm |
număr de pagini | 330 |
anul apariției | 2016 |
Nu sunt opinii ale clientilor in acest moment.