SUNĂ ŞI FUGI! CÂINELE ARE NEVOIE DE EXERCIŢIU!

Ovidiu Mihăilescu recreează, uneori, un banal cotidian care spune ceva mai mult, în impresia poetului, decât petrecerea în sine a acestuia. Aceleași întâmplări comune, cu nimic spectaculoase, se transfigurează în simboluri prin care generalizează, trecând la poeme de sinteză, de adâncime, la texte care au rolul de a semnifica prin stări individuale o întreagă sumă de stări supuse aceluiași mecanism, adică procedează la esențializarea fenomenelor. Nu întâmplător, cercetează rezistența lor în timp, cauzalitatea pe care o provoacă, până la a le scoate din timp, aici fiind marea încercare a existenței. Dar și a poetului... (Liviu Apetroaie)